Centrala de apartament Siemens Synco Living

Un produs interesant bazat pe standardul KNX RF este Synco Living 900 de la Siemens. Acesta constă dintr-o unitate centrală care poate fi conectată şi la busul KNX cablat al clădirii şi care conţine definiţiile globale şi pentru fiecare încăpere a unui apartament. Unitatea centrală poate controla până la 12 zone, acestea putând fi orice fel de încăperi, holuri, băi, magazii, etc.

Vă puteţi face un calcul sumar: câte zone distincte aveţi care să conţină minim o unitate de încălzire (ex. calorifer) şi dacă vă încadraţi sub 12, atunci aceasta este o soluţie cât se poate de viabilă pentru apartamentul dumneavoastră. Chiar şi în cazul în care vă încadraţi la 24 de zone este posibilă cuplarea a două unităţi centrale prin cablu bus KNX.

Synco Living - unitatea centrală
Synco Living – unitatea centrală

În plus faţă de unitatea centrală se pot comanda şi instala următoarele:

  • unităţi de cameră (cu comandă de temperatură şi buton de prezenţă, sau simple termometre)
  • unităţi de comandă a valvelor pentru calorifere (cu 2 sau 8 porturi pentru distribuitoare sau tip robinet pentru calorifer individual)
  • unitate meteo pentru exterior
  • modul server de web
  • în plus se pot integra actuatori pentru comanda iluminatului, actuatori pentru prize, senzori magnetici pentru uşi şi geamuri şi senzori de fum toate de tipul RF KNX şi produse de Siemens sau Hager
Unitatea de cameră cu reglaj
Unitatea de cameră cu reglaj

Gama de aplicaţii suportată de Synco Living cuprinde:

  • Încălzire
  • Comandă generator apă caldă
  • Alarmă de fum
  • Ventilaţie
  • Aer condiţionat
  • Monitorizare uşi şi ferestre
  • Telecomandă iluminat, jaluzele
  • Acces de la distanţă (prin PC sau Smartphone)
  • Temporizatoare
  • Eficienţă energetică

Richard Consulting a instalat şi configurat sistemul Synco Living într-o instalaţie mai mare KNX prin intermediul busului KNX. La nivel software, o serie de informaţii circulă între sistemul Synco şi restul instalaţiei KNX creând un sistem flexibil care reconfirmă puterea unui standard deschis aşa cum este standardul KNX.


Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *