Am avut recent ocazia (destul de neplăcută) să constat faptul că, deși simplă, neînțelegerea legii lui Ohm încă face ravagii printre ”specialiști”.

Probabil că oricine își poate reaminti formula învățată prin școli:

U = R * I.

Iată o formulă cât se poate de simplă dar care cu greu poate fi pusă în context când apare de rezolvat vreo problemă practică.

Recent am avut un incident în instalația electrică. Au apărut fluctuații de tensiune la lumini iar câteva aparate electronice s-au ars. Din nefericire chiar atunci eram plecat din țară și nu am avut cum să depanez problema personal, așa că am apelat pe rând la următorii:

  • dispeceratul ENEL. Aceștia au trimis o echipă să verifice tabloul electric instalat de ENEL care în cazul meu se află într-o cutie mare în stradă (voi insera și o fotografie aici după ce revin din concediu). ENEL a fost sau nu a fost la fața locului, nu avem cum ști sigur, fapt este că a doua zi a trebuit să sunăm din nou la dispecerat ca să aflăm că echipa a trecut rezoluția că problema se află în instalația beneficiarului (adică a mea) și nu în instalația ENEL
  • un electrician, alt electrician. Adică doi electricieni, pe rând. Cu rezultatul că au reușit să ardă multimetrele încercând să măsoare tensiunile pe circuite (sic!) și au pus diagnosticul că majoritatea circuitelor sunt în scurtcircuit pentru că ”odată anclanșate siguranțele pe circuite, apare fază pe firul de nul”
  • eu însumi la telefon pe tarife de roaming, vorbind cu electricienii, enervându-mă și întrebându-mă unde au făcut oamenii aceștia școala și dacă au auzit vreodată de legea lui Ohm

Până la urmă am lăsat colegului meu de la firmă vorbă ca să caute contactul imperfect de pe firul de nul, care în cazul circuitului meu trifazat face ca potențialul cablurilor de nul de după contactul imperfect să fluctueze în direcția ramurii cu consumul cel mai mare (aplicați și dumneavoastră simpla lege a lui Ohm pe un desen să vedeți ce obțineți, da, știu, în trifazat e puțin mai complicat dar nu chiar așa de complicat pe cât pare).

A doua zi am aflat verdictul: siguranța automată trifazată de după contor, aflată în tabloul ENEL din stradă nu mai făcea contact foarte bun tocmai pe ramura de nul. ENEL – nota 2!  Sau mai bine spus nota zero pentru că după ce au fost chemați din nou s-au plâns că ei nu au piese de schimb și să mergem noi să ne cumpărăm o siguranță automată mai de firmă!

După reparații care până la urmă nu au fost prea costisitoare e bine de tras o concluzie: Circuitul de nul într-o rețea trifazată nu trebuie tratat superficial. De aceea am decis să fac o revizie generală și să îmbunătățesc pe cât posibil toate conexiunile de nul din rețea. Cu piese mai de firmă, cum ar veni… Și cu un sistem de protecție suplimentar pentru a evita situația descrisă mai sus pe viitor.

A doua concluzie: alimentați sistemul de automatizare printr-un UPS de preferat cu dublă conversie. La apariția unor astfel de probleme în rețea evitați să vi se ardă componentele scumpe din instalația KNX.


Comments

3 responses to “Legea lui Ohm”

  1. Ma numesc Costel Balteanu sunt electrician si as dori sa va scriu si eu despre o intamplare asemanatoare, ca sa vedeti ca nu numai la ENEL se-ntampla lucruri de-astea.In toamna anului 2009 am executat o instalatie electrica unei fam . dintr-o suburbie de-a Iasi-ului.Instalatia de bransament a fost executata de o firma din Iasi, firma agreata de EON Moldova,si desi instalatia de bransament continea o priza de pamant la punctul de masura, punct de masura ce se afla pe stalpul retelei electrice de la care era agatat consumatorul, si o alta priza de pamant ce se afla la locuinta consumatorului si care era legata la o firida intermediara, firida ce avea drept scop facerea legaturii intre bransamentul tip TYIR 3×10+16 si coloana de tip 3xFy 6mmp+1xFy4mmp.In mai putin de noua luni acel consumator a ramas fara nul de lucru in instalatia electrica.De la inceput remarcasem mai multe nereguli in acea instalatie dar a fost destul de dificil sa aduc la cunostinta proprietarului aceste nereguli pentru faptul ca executantul se cunostea cu acesta.Bineinteles ca ce s-a putut rezolva de catre mine am rezolvat, dar ma intreb ce meseriasi au aceste firme si cat de usor patrund pe piata, si Dnii de la EON cat de usor inchid ochii, desi aceste instalatii trec in proprietatea EON-lui dupa 24 ore de la punerea in functie.

  2. Ma intreb daca am vreo sansa de a recupera paguba de la ENEL. Tin minte ca acum vreo 10 ani pe vremea RENEL-ului nu prea se plateau daune indiferent cat de multa dreptate ai fi avut.

  3. vasile Avatar
    vasile

    Nasoala chestia asta cu intreruperea firului de nul !!!!…….am avut-o si eu si s-a ars taman termoteca ca ia consuma cel mai putin si aici s-au format 380V cat este intre 2 faze. Ca masura imediata am renuntat la siguranta de nul facad legatura direct.Acum am sigurante numai pe cele 3 faze. Termoteca nu avea legatura separata de nul era legata tot la nulul retelei ceiace a fost fatal. Respectati legatura de nul din locuinta va fereste de neplaceri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *